gototopgototop
Sâmbătă, 12 Februarie 2011 10:10

Mă iubeşte, nu mă iubeşte?

Scris de  Roxana Rotaru
Evaluează
(3 voturi)

 “Te iubesc! Eşti sensul vieţii mele şi bucuria mea din fiecare zi!”

 Atât era ea capabilă să audă şi să vadă în ochii lui. Acestea erau şoaptele ce-o învăluiau şi o purtau mereu ca într-un vis feeric către El.

     Nimic altceva nu mai exista. Nu avea nevoie de ieşirile cu colegii de grupă, nu avea nevoie de amici sau plimbări prin magazine cu prietenele ei. El îi era suficient!

     Zi de zi sufletul ei trăia bucuria îmbrăţişării şi a zâmbetului lui, un zâmbet suav, dulce, un zâmbet ce şi l-a însuşit din clipa în care a rostit „DA!”. Era fericită, plutea în beţia dragostei, basmele din copilărie păreau a se adeveri şi tocmai ea era personajul principal. Se trezea în fiecare zi tresărind, dar El era lângă ea şi totul era posibil când ştia că trăia lângă sufletul care îi umplea viaţa.

    Zilele începeau şi se încheiau cu declaraţii fierbinţi, cu planuri frumoase, cu mângâieri calde şi cu certitudinea că viaţa împreună era Paradisul pe care îl vor trăi la infinit.

   Ceva însă s-a schimbat sau ... doar i se părea.

   Nu a văzut norii ce începeau să apară, a întors capul şi a negat zvonurile ce o înconjurau. Trăia cu iubirea ei, pentru iubirea ei, credulă şi fericită. Nopţile însă au devenit mai reci, zilele mai sterpe...vocea lui a devenit o amintire căci în rarele momente când i se adresa timbrul îi era dur, pretinzător, impunător.

   A crezut că revenirea la fostul ei grup o va linişti şi a încercat şi acest lucru. Spera că va trece, că viaţa frumoasă la care a visat s-a oprit doar la un popas dar îşi va continua drumul.

   A sperat...până când a simţit o apăsare dureroasă ce se transforma cu fiecare minut trăit alături de El într-o povară de neclintit, a simţit bolovanul din inimă care nu o mai lăsa să respire, sabia dură ce-i ţinea capul aplecat mereu ca razele soarelui să n-o mai încălzească. Dar tot numai pe El putea să-l vadă, orizontul ei era delimitat numai de El, un altfel de El, un El ce-i inspira teamă, ce-i umplea privirea de lacrimi ce-o usturau.

    Pe neaşteptate lumea ei s-a dizolvat în neant şi într-o clipă a găsit în jurul ei doar un pustiu, un pustiu în care în zadar caută şi-acum un fir de viaţă, un strop de speranţă, o adiere cu zâmbetul Lui...

  

            Aceasta este povestea a mii de tineri, o poveste ce începe ca-n visele lor şi se termină tragic. Nu putem evita dramele pe care ni le pregăteşte viaţa. Putem însă să ne preţuim mai mult şi să nu lăsăm ca un singur om să fie universul în care trăim. Lumea e o continuă înălţare, e bucurie, e prietenie, e speranţă, e credinţă ...

Ultima modificare în Sâmbătă, 12 Februarie 2011 11:49

Articole asemănătoare (dupa etichetă)

Mai multe articole din această categorie: « Răspunderea pentru propria fericire Nuanţe de gri »

3 comentarii

  • Link comentariu Daniel Luni, 29 August 2011 11:06 trimis de Daniel

    Buna Roxana...si felicitari pentru lucrurile care le faci.Am si eu o intrebare.De curand am cunoscut o fata mai mare ca mine si vreau sa iti spun ca m-am indragostit,chiar daca ea nu cred ca stie.A fost tot bine intre noi,nu m-am asteptat sa mearga asa bine si dintr-o data dupa vreo cateva zile,a renuntat la tot.Cum as putea sa o recuceresc?Am o retinere,mi-e teama sa ii spun ce simt,nopate o visez,ziua doar la ea ma gandesc,nu mai pot manca...sunt fara chef de viata.Ce pot face?

  • Link comentariu Roxana Rotaru Sâmbătă, 12 Februarie 2011 15:52 trimis de Roxana Rotaru

    Am incercat in ultimele randuri sa sugerez mesajul : acela de a nu trai numai pentru celalalt ci fiecare sa se bucure de pasiunile, prietenii si visurile lui. Probabil ca trebuia sa detaliez mai mult.

  • Link comentariu Ana Sâmbătă, 12 Februarie 2011 14:33 trimis de Ana

    Si care-ar fi sfatul? Ca n am inteles mai nimic din povestioara asta de adolescenta suferinda

Login to post comments
sus

Abonati-va la fluxul RSS Abonati-va la newsletter!In curand!!!Urmareste-ne pe Facebook!Urmareste-ne pe YouTubeUrmareste-ne pe Twitter!

 
ziare