gototopgototop
Joi, 03 Februarie 2011 00:25

Cântecul îngheţat de pe Lăpuşneanu

Scris de  Catalin Paul Bondar
Evaluează
(4 voturi)

 

Ţin minte că pe la începutul iernii, încă de prin toamnă chiar, se vehicula că iarna asta va fi foarte friguroasă, cică cea mai friguroasă iarnă din ultimii cinci sute de ani. Până acum însă, nu a fost deloc aşa, a fost o iarnă destul de blândă. Totuşi, în ultimele zile vremea s-a cam răcit şi deşi nu s-a ajuns la temperaturile apocaliptice preconizate, gerul a pus uşor, uşor stăpânire peste întregul oraş.

Într-o astfel de seară friguroasă mă plimbam îngheţat pe bulevardele reci şi deprimante ale Iaşului. Fără să vreau aproape, am ajuns pe Lăpuşneanu.

Lăpuşneanu e strada mea preferată din tot Iaşul. De fiecare dată când păşesc pe străduţa asta strâmtă ce adineauri era cea mai circulată arteră, mă trec fiori. Parcă e ruptă pur şi simplu din alte vremuri. Până şi lumea care trece pe această stradă pare diferită, dar diferită doar în timpul în care se află în această zonă.

Un prieten zicea odată că strada Lăpuşneanu îl fascinează pur şi simplu fiindcă zilnic trec pe aici artişti, poeţi, pictori deghizaţi în oameni obişnuiţi.

În seara în care rătăceam îngheţat am zărit pe strada asta de poveste o fetiţă ce stătea într-o parte, pe trotuar şi cânta la un fluier. Nu cred să fi avut mai mult de paisprezece – cinsprezece ani. Avea doar o geacă subţirică, o căciuliţă trasă pe ochi şi o pereche de mănuşi decupate în vârful degetelor.

Cântecul ei însă, m-a impresionat cel mai mult. Chiar dacă nu am o ureche muzicală foarte bine dezvoltată, pot spune că fetiţa cânta destul de bine, spre deosebire de ceilalţi amatori ce cântă pe străzile Iaşului.  Iar cântecul ei era atât de tulburător încât dacă îi acordai măcar câteva secunde de atenţie, era de ajuns să-ţi răstoarne lumea cu capu-n jos. Nu pot să spun că era doar trist pentru că era sfâşietor în adevăratul sens al cuvântului. Întreaga fiinţă a celei ce cânta la fluier era transpusă în acel cântec.

Pe lângă ea treceau nepăsători o grămadă de tineri ce parcă îşi astupau  urechile când ajungeau în dreptul ei. Altfel nu pot să-mi explic de ce nu erau pătrunşi de melodia fetiţei. Se vede că nu-i interesau decât propria persoană şi mă gândesc că nu i-ar fi acordat atenţie sărmanei fete nici dacă zăcea inconştientă pe zăpada albă.

Pe chipul acelor trecători se putea citi o indiferenţă macabră, o indiferenţă ucigătoare.

Doar un moşulică de vreo şaizeci şi ceva de ani s-a lăsat înduioşat de sărmana fată, s-a apropiat de ea şi i-a dat câţiva lei, zicându-i cu bunătatea specifică vârstei să-şi cumpere ceva cald.

Am rămas plăcut surpins nu de gestul moşului ci mai degrabă de faptul că fata s-a oprit pentru câteva clipe din cântat şi i-a mulţumit binefăcătorului ei. În acel gest de mulţumire am surpins o sinceritate şi o suferinţă aşa cum nu am mai văzut de mult.

Chipul acelei fete mi s-a întipărit aşa de bine în minte, încât nu mai pot scăpa de el. M-am plimbat şi în serile următoare pe Lăpuşneanu, în speranţa de a o revedea, de a afla câte ceva despre ea, dar n-am mai avut ocazia să-i ascult cântecul trist.

Acum, ori de câte ori trec pe Lăpuşneanu mi se pare că lipseşte ceva, mi se pare că nu mai e ca înainte, că ceva din magia acestei străzi a dispărut.

Sau poate că doar în acea seară a fost o stradă magică, tranfigurată de cântecul îngheţat al fluierului în vechea alee de legendă a Iaşului.

Ultima modificare în Joi, 03 Februarie 2011 09:40
Login to post comments
sus

Abonati-va la fluxul RSS Abonati-va la newsletter!In curand!!!Urmareste-ne pe Facebook!Urmareste-ne pe YouTubeUrmareste-ne pe Twitter!

 
ziare