gototopgototop
Sâmbătă, 19 Februarie 2011 17:59

Reportaj printre cazane, turbine și aburi

Scris de  Larisa Amihaesei
Evaluează
(1 vot)

Mi se întîmplă de fiecare dată. În loc să mă uit pe unde merg, mă uit în toate direcțiile: pe sus, pe jos, în spate, peste umăr, numai pe unde merg nu. Uneori mă împiedic, alteori mă opresc la timp să nu dau cu capul de ceva. De ce mă uit împrăștiat? Dacă se întîmplă ceva și eu nu sunt pe faza? Să pierd eu o posibilă știre pe care o pot da la ziar „în premieră“? Nicidecum. Prin natura meseriei și a faptului că sînt femeie sînt și curioasă. Curiozitatea mi-a spus: află cum e să fii muncitor la CET. Terenul a fost pregătit și într-o zi de vineri m-am hotărît să fac un reportaj la CET despre cum se lucrează acolo. Avântul nu era mare din partea mea pentru că eram somnoroasă. Plus că era sfârșit de săptămînă. Totuși m-am chinuit să fiu atentă. Ce a ieșit? Ceva inedit, ceva ce nu vezi în fiecare zi. Am văzut oameni care își fac munca cu plăcere și cu zâmbetul pe buze. „Foarte tare“ mi-am zis în sinea mea. Se poate, deci. Atunci mi-am zis: „Cască fată ochii și ciulește urechile. Măcar de aparență“. Ce a ieșit? Vă las să descoperiți.

 

Explicații si iar explicatii. Tehnice
Nu știam de unde să încep. Era dimineață și pentru mine. Am avut și un ghid: Georgel Antohi. Simpatic tip. Cu simțul umorului și cu zâmbetul pe buze, semn că-i place să stea taclale. Mă întrebam dacă se putea mai bine de atît. Prin „expediția“ mea în interiorul centralei CET, omu' a încercat să-mi explice ce-s alea cazane, turbine, cum funcționează, aburi, curent, tot felul de treburi încâlcite pentru mine. Și nu sunt blondă. Doar n-ați vrea să mă pricep și la cazane acum. Totuși. Dădeam din cap și mă prefăceam că înțeleg. „Complicate chestii“ îi spun domnului Georgel. Mă liniștește însă: „Ca să ajungi să înveti toate astea îți trebuie ani de pregătire. Totul depinde însă de tine și de dotarea intelectuală până la urmă. Sunt multe cunoștințe de asimilat și primul lucru pe care trebuie să îl știi cînd vrei să te angajezi aici este să cunoști ce-i ăla un cazan, schimbător, turbină etc. Pe scurt, trebuie să urmezi o școală de specialitate“. Chestii tehnice care mă depășesc, nu glumă. Boldesc ochii la tot ce e nou în jurul meu. După un tur al centralei mă așez la un loc călduț. Terminasem în sfîrșit de urcat scări, de văzut cazane, turbine, turnurile din curtea CET și de explicații tehnice care m-au bulversat. Trebuie să precizez că sunt în conflict cu înălțimile. Dar nu contează. Pentru că era abia începutul.


Poveste începe prin '83
Revenim. După ce termin toate astea ajung într-un loc călduț cu multe butoane ce stau la căldurică. Se numește camera de comandă numărul doi. „Ca să ajungi aici îți trebuie cel puțin trei ani de învățat“, își începe domnul Georgel povestea. S-a angajat la centrală în '83. „Cînd m-am angajat prima dată aici am fost speriat. Cu timpul, am învățat tot ce se poate învăța, însă nu pot spune că știu absolut tot. Un lucru foarte important este acela de a învăța să te ridici pe scara ierarhică, să nu te mulțumești cu puțin. Dacă rămîi pe aceeași funcție sau pe același loc de muncă intervine monotonia. Zi de zi trebuie să acumulezi cunoștințe“, declară Antohi. Ca să ajungi să muncești într-o centrală termoelectrică „nu trebuie să-ți fie frică de așa ceva și să-ți placă ceea ce faci. Trebuie să înveți topografia instituției, pentru că atunci cînd cineva te trimite într-o direcție precisă să știi unde se află cazanul respectiv sau turbina cutare“, completează domnul Georgel. Pînă acum, domnu' Georgel a făcut de toate sau cum îi place să spună „am trecut prin toate locurile de muncă, am făcut tot ce a fost posibil pentru că dacă ăla poate, eu de ce să nu pot?“: a fost operator turbine, lăcătuș mecanic, zidar, operator păcură, operator compresor, operator rețea termoficare, operator cazan apă fierbinte, operator cazane, operator în camera de comandă. Trag aer în piept. Sper că le-am scris pe toate. Și bine. Aaa, uitasem: este în pregătire pentru operator la turbina opt. Ce-o însemna asta, numai el știe. Și Domnu'.


„Decît o viață cîine, mai bine o zi leu!“
Cum este să muncești la CET? Vine și răspunsul. „Este greu, dar în același timp dacă îți place ceea ce faci muncești de plăcere. Înainte lucram și câte 10 ore pe zi, dar eram plătit ca pentru 8 ore muncite. Acum lucrez în schimburi și prin natura meseriei nu-mi pot părăsi postul dacă nu-mi vine colegul. Însă ceea ce fac, fac de plăcere“. Și continuă: „De cînd lucrez aici au fost și bune și rele, însă prefer să ține minte părțile bune. Și am o deviză: decît o viață cîine, mai bine o zi leu! Am fost și muncitor, am fost pus de șeful meu de atunci să spăl și pe jos. Am executat fără să comentez. Viața a făcut în așa fel încît la un moment dat mi-a devenit subaltern. Nu m-am răzbunat pentru că asta ar fi însemnat că sînt mai prost pregătit decît el“. Cât despre politică... „politica dusă de guvernanți este ca fetele care fac trotuarul. Toți își urmăresc propriile interese“, adaugă domnu' Georgel. În CET I îmi termin treaba pentru că urmează și alt CET de vizitat: CET II Holboca. Eram mulțumită de rezultat.


Povestea nr. 2 începe prin '79
Merg mai departe. La CET II Holboca dau de Costel Penelea. Fost coleg cu Georgel Antohi. Nu numai zîmbetul cred că se transmite, ci și simpatia. Amabil, fac si eu cu domnu Penelea o mică plimbărică prin centrală. E imensă. Din nou cazane, turbine, dar de data asta mai puține explicații tehnice. În interiorul centralei este frig, dar merge. Iar mă amețesc înălțimile (mai rău ca la prima vizită), dar cobor repede cu picioarele pe pămînt. Din fericire. Domnu' Costel își începe „povestea“ ce datează din 1979. „În 79 m-am angajat la CET I. Pe atunci eram la facultate și lucram în același timp. Era o plăcere să lucrez aici. Duduia centrala la acea vreme. În '89 am terminat facultatea și am primit un post de șef de birou. Însă nu era de mine statul la birou, așa că în 2000 am ajuns dispecer. Și sînt zece ani de atunci. La CET II Holboca am venit în 84“. Informațiile sunt scurte și cuprinzătoare. Și poveștile își continuă firul. „E greu ca cineva să-ți ia locul. Îți trebuie ani să înveți și niciodată nu poți spune că le știi pe toate. În centrală trebuie lucrat la foc atuomat. Până și avariile sunt diferite, așa că trebuie să fii iute și la minte și la execuție ca să rezolvi problemele“, completează domnu' Costel.
 

„Este o meserie unică“
Facem o tură cu mașina prin curte. Cu amabilitate, domnu' Costel îmi explică ce sunt alea la care mă uit (ca să nu privesc ca curca-n lemne). Peisajul nu este plăcut. Ca și în orice alt domeniu ajungi la concluzia: „Ce a fost odată și unde s-a ajuns acum“. Optimismul merge mai departe: „Pînă în 2012 trebuie să facem investiții în mediu în valoare de 60 milioane de euro. Trebuie să respectăm standardele impuse de mediu. Banii sînt pe cale să-i primim“, a declarat domnul Costel. În ce constau investițiile? La CET II Holboca investițiile se referă la desulfurare electorfiltre, denoxare, captare în stare uscată a zgurii și cenușii și investiții în ceea ce privește pompele cu turație variabilă. La CET I vor fi modernizate trei cafuri și magistrala II de legătură. Alte chestii complicate și înțelese doar de specialiști.
Dăm peste un alt subiect: „Din păcate, nu se discută de o reîntinerire a personalului de la CET. Vîrsta medie este de 40 de ani. Oamenii ies la pensie și înlocuitori nu mai sînt. Din păcate meseria se pierde. Și spun din păcate pentru că este o meserie unică, unde în alte instituții nu o mai găsești“, precizează domnul Costel.


Cu toate că lunar primesc indemnizație de ședință, membrii din Consiliul de administrație de la CET nu au fost curioși să vadă cum arată centrala. „Nu le place să vadă ce înseamnă CET“, completează domnul Costel. „Le place în schimb culoarea banilor primiți“, completez eu acum.
 

Aproximativ 2.000 de angajați lucrează în ambele unități pentru ca ieșenii să beneficieze de căldură și apă caldă. Cu grija zilei de mâine, cu grijile de acasă, unii au puterea să zâmbească și să privească în viitor cu optimism. Și cel mai important, își fac meseria cu plăcere. Pentru ei, jos pălăria!
Din păcate există și o realitate crudă: „Foarte puțini din cei care lucrează în exploatare ajung să mănânce din pensie“, declara Georgel Antohi. 

Ultima modificare în Sâmbătă, 19 Februarie 2011 18:24
Login to post comments
sus

Abonati-va la fluxul RSS Abonati-va la newsletter!In curand!!!Urmareste-ne pe Facebook!Urmareste-ne pe YouTubeUrmareste-ne pe Twitter!

 
ziare